Un TIR condus de un bărbat de 48 de ani din județul Alba a fost implicat marți seara într-un accident pe autostrada A1, la kilometrul 239, lângă Cisnădie. Potrivit primelor cercetări ale polițiștilor rutieri, o autoutilitară a lovit remorca TIR-ului, care circula în fața sa.
Șoferul autoutilitarei, un bărbat de 41 de ani din județul Argeș, a intrat în stop cardiorespirator după impact. El a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu pentru îngrijiri medicale, potrivit Reporter de Alba.
Sursele publicației indică faptul că șoferul TIR-ului este din Cugir. Un alt bărbat a fost evaluat medical la locul accidentului, dar a refuzat transportul la spital.
Galerie foto 4 fotografii
Sursa informațiilor













